Cuvantul trainerului

Mihai Dumitrașcu

Activitatea mea în cadrul Academiei Credis a început odată cu participarea la primele laboratoare Cisco. Eram un novice în domeniul networking-ului în adevăratul sens al cuvântului: nu prea știam ce face un router sau un switch, cu atât mai puțin să înteleg care este “drumul” bitilor în Internet; deschideam un browser web și, miraculos, totul mergea.

Cursurile pe care le-am urmat aici, la Academia Credis, au facut ca nebuloasa care mă invăluia în ceea ce privește rețelistica să se ridice incet, incet. Laboratoarele erau ținute într-o ambianță plăcută, unde noțiunile și activitățile practice abundau din plin. Instructorii Credis răspundeau la orice intrebare sau nelămurire cu dedicare și profesionalism.

Tot ei au fost cei care m-au ambiționat să învăt și să îmi exersez cunoștiințele, iar acest lucru a dat roade în momentul în care mi s-a propus să particip la un internship în cadrul Academiei. La sfârșitul acestui program, care s-a incheiat cu obținerea certificării CCNA, mi s-a propus să devin instructor al Academiei, și am acceptat fără să ezit.

Dezvoltarea mea în domeniu a continuat odată cu alegerea track-ului de specializare wireless, obținând certificarea CCNA Wireless și devenind apoi Cisco Wireless Specialist. În paralel, am început colaborarea cu Bittnet Systems, colaborare care mi-a adus un plus de valoare prin implementările pe care le-am realizat pentru diferiti clienti.

Pe viitor îmi voi continua pregătirea în domeniul Wireless, și mă voi concentra și asupra tehnologiilor oferite de vendori ca Juniper sau HP.